Comenzi online
De ce nu mi-ai spus si mie?
Morris Venden

In cartea “De ce nu mi-ai spus si mie?” pastorul, scriitorul si binecunoscutul aparator al neprihanirii prin credinta, Morris Venden, lanseaza o provocare fata de tacticile bazate pe teama si sentimentul vinovatiei, care se folosesc in biserica pentru a i constrange pe membri sa desfasoare lucrare misionara si promoveaza o mult mai buna cale de urmat.
Cu dovezi din Biblie si din cartea Calea catre Hristos, precum si cu multe experiente de viata culese in timpul anilor de pastoratie, pastorul Venden ne dezvaluie un Dumnezeu suficient de mare, de iubitor si de cinstit ca sa dea fiecarei persoane nascute in aceasta lume, o sansa adecvata la mantuire, indiferent de ceea ce facem noi. Pe masura ce descoperiti adevaratul motiv pentru care Dumnezeu ne cheama sa dam marturie si sa slujim pe altii, va veti intreba de ce a durat atat de mult ca adevarul sa poata fi rostit: marturisirea crestina autentica nu este niciodata ceva ce se face fortat; curge in mod natural din relatia pe care o aveti cu Isus.
Despovarati de sentimentul de vinovatie, puteti inlocui o viata de mediocritate monotona cu o aventura neinfricata pe calea credintei. Aceasta carte va va arata cum puteti face acest lucru.

Despre autor:

Morris Venden a fost pastorul unor biserici din California, Nebraska si Texas si este un vorbitor foarte popular in campusurile colegiilor crestine de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. A servit, de asemenea, si ca vorbitor in cadrul transmisiilor postului de radio Voice of Prophecy. Printre numeroasele carti pe care le a publicat se numara si Wonderful words of life, Nothing to fear, Modern Parables si Hard to be lost.